Economic

Judeţul BRAŞOV, în topul destinaţiilor preferate din România. 929.500 de turişti au sosit în primele opt luni din 2019

 

Judeţul Braşov continuă să se menţină în topul destinaţiilor turistice preferate din România, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În primele opt luni din 2019, acesta a fost vizitat de 929.500 de turişti.

„Pe judeţe, în perioada 1.01-31.08.2019, sosirile turiştilor în structurile de primire turistică au înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1,334 milioane), Constanța (1,164 milioane), Braşov (929.500), Cluj (446.300), Mureș (408.400) şi Prahova (392.700), iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Constanța (4,412 milioane), Municipiul Bucureşti (2,303 milioane), Braşov (1,872 milioane), Bihor (1,015 milioane), Vâlcea (992.900), Prahova (876.400) şi Cluj  (838.400)”, subliniază INS.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în primele opt luni din 2019, au însumat 9,137 milioane, în creştere cu 4,9%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români au reprezentat 80,1%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 19,9%. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,3% din totalul turiştilor străini), iar dintre aceştia 84,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Pe de altă parte, înnoptările consemnate în hotelurile şi pensiunile din România, în perioada ianuarie-august 2019, au însumat 20,874 milioane, în creştere cu 6,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români au reprezentat 82,9%, iar cele ale turiştilor străini au reprezentat 17,2%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (71,9% din totalul turiştilor străini), iar dintre aceştia 84,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii, în perioada 1 ianuarie-31 august 2019, a fost de 2,4 zile la turiştii români şi de 2 zile la turiştii străini.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button