Județul Brașov a exportat produse de 1,636 miliarde de euro, în perioada ianuarie-iunie 2017
În perioada ianuarie-iunie 2017, județul Brașov a exportat produse în valoare de 1,636 miliarde de euro, în creștere cu 10,8%, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2016, potrivit datelor publicate de Direcția Județeană de Statistică Brașov.
În același timp, a importat mărfuri de 1,479 miliarde de euro, în creștere cu 8,6%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Astfel, județul Brașov a înregistrat un excedent comercial de 157,589 milioane de euro, mai mare cu 42,207 milioane de euro, față de aceeași perioadă a anului anterior, când a fost consemnat un excedent de 115,382 milioane euro.
La export, principalele cinci țări partenere ale judeţului Braşov au fost: Germania (38,7%), Franţa (7,3%), Italia (6,4%), Polonia (5,9%) și Spania (5,8%). La import, principalii cinci parteneri comerciali ai judeţului Braşov au fost: Germania (38,5%), Italia (10,4%), Franţa (7,1%), China (4,3%) și Marea Britanie (4,2%).
„Judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul 5 referitor la volumul exporturilor (realizând 5,3% din exporturile la nivel naţional), după: Bucureşti (15,7%), Timiş (10,3%), Argeş (10,2%), Arad (5,7%). Referitor la volumul importurilor, judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul 7 (realizând 4% din importurile la nivel naţional), după: Bucureşti (29,1%), Ilfov (9%), Timiş (7,3%), Argeş (6,2%), Prahova (4,4%), Arad (4,3%)”, menționează datele DJS Brașov.
La nivelul Regiunii Centru, județul Brașov s-a plasat pe locul I, atât la exporturi, cât și la importuri, cu o pondere de 31,6%, respectiv 33,9%.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.