Joburi pentru sezonul estival / Meserii căutate și salariile aferente
Joburi pentru sezonul estival.
Deși mai sunt aproape două luni până la începerea oficială a sezonului estival, angajatorii din sectoarele cu activitate specifică verii au început să își mărească echipele pentru a gestiona corespunzător cererea așteptată din partea clienților. Nevoia de muncitori sezonieri se resimte cel mai mult în HoReCa și Turism. Potrivit datelor BestJobs, numărul de oferte a crescut cu 25% în aprilie față de începutul anului. În creștere sunt și joburile din Vânzări și Construcții, cu 15%, respectiv 17% mai multe decât în ianuarie.
Joburi pentru sezonul estival
„HoReCa și Turismul sunt încă în proces de redresare după efectele crizei sanitare, care au accentuat deficitul de personal și au creat o problemă constantă pentru antreprenorii din aceste domenii. Tocmai de aceea, căutările pentru lucrători sezonieri care să poată gestiona activitatea specifică verii au început deja. În ciuda unei creșteri considerabile a locurilor de muncă disponibile pe BestJobs, aplicările au crescut doar cu 10%, ceea ce anunță o întârziere în găsirea de personal suficient. Cu toate acestea, putem anticipa că aplicările se vor intensifica odată cu începerea vacanței de vară, întrucât o parte semnificativă a personalului sezonier din HoReCa și Turism vine, de regulă, din rândul studenților și al liceenilor”, a declarat Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.
Cele mai căutate oferte din HoReCa sunt pentru barista și ospătari, pentru care salariul este cuprins între 500 și 800 de euro/ lună. În județul Constanța, se caută și bucătari, iar salariul se situează în intervalul 1.000-1.500 euro/ lună.
Și în Turism, oferta de joburi este variată, cu salarii cuprinse între 500 și 900 de euro pentru un Ghid turistic sau un asistent de recepție, 900-1.200 euro pentru un manager de restaurant, 800-1.400 de euro pentru un coordonator evenimente și 1.000-1.500 euro pentru un manager de hotel.
Joburi pentru sezonul estival
În Vânzări, numărul de aplicări se menține constant de la începutul anului. Cele mai frecvente roluri pentru care angajatorii cu activitate sezonieră recrutează în prezent pe BestJobs sunt Agent Vânzări în județul Constanța, cu salarii între 600 și 800 euro lunar, și Agent Call-center part-time sau sezonier, cu un venit lunar net de 500-750 euro.
Și sectorul Construcțiilor este tot mai dinamic, în anticiparea unei evoluții a numărului de proiecte, lucru care a determinat o cerere mai mare de forță de muncă în acest domeniu, inclusiv pentru muncitori calificați, ingineri și arhitecți. Aplicările au crescut și ele cu 25% în ultimele două luni, pe măsură ce și oferta pentru rolurile sezoniere s-a diversificat. Candidații pentru un post de Instalator aer condiționat, pot câștiga între 700-1.000 de euro lunar, iar cei pentru Lucrător întreținere clădiri, 500-700 euro net lunar.
La nivel național, cele mai multe oferte de joburi sezoniere sunt disponibile în orașele preponderent turistice, cum ar fi București, Constanța, Brașov și Cluj-Napoca.
Pe BestJobs sunt disponibile și joburi în străinătate, pentru care se caută muncitori calificați în construcții civile, cu oferte salariale de 3.000 euro net. Dar și muncitori construcții navale, în Germania, cu salarii cuprinse între 1.550 și 3.000 de euro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.