Economic

Job-uri în școli și grădinițe private / Salariile ajung și la 1.400 de euro net

Job-uri în școli și grădinițe private.

Sistemul privat de educație a prins avânt în ultimii ani în România, în contextul în care cererea pentru condiții mai bune a crescut, atât din partea părinților, cât și a personalului didactic. În mediul privat, salariile sunt dictate de cerere și ofertă. Instituțiile private de învățământ, care caută să ocupe aproximativ 600 de posturi libere, pot oferi salarii care ajung și la 1.400 de euro net. Tot mai mulți profesori se orientează spre acest sector, potrivit datelor centralizate de platforma bestjobs, aceste poziții atrăgând lunar mii de aplicări.

Job-uri în școli și grădinițe private

„Educația reprezintă unul dintre domeniile cheie ale oricărei țări, cu rol decisiv în formarea societății viitorului. Mediul privat a intuit foarte bine dorința românilor de a avea acces la o educație de calitate, iar acest sector s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Nu de puține ori, profesorii și educatorii din sistemul public aleg să lucreze în mediul privat, atrași de salarii mai mari și condiții de lucru asemănătoare cu cele din Occident”, a declarat Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs. 

Astfel, pentru un profesor sau învățător de limba germană, în București, există o ofertă salarială cuprinsă între 1.000 și 1.400 euro net lunar. În plus, un profesor de limba engleză, cu o experiență de predare 1-3 ani, tot în București, poate câștiga și 1.300 euro net. În Corbeanca, aflată la circa 15 km de București, un învățător din ciclul primar și preșcolar, la o școală acreditată și având clase de maximum 12 elevi, poate accesa o ofertă salarială de 800 – 1.300 euro net/ lună.

Majoritatea anunțurilor vizează orașele mari ale țării, unde există o cerere crescută pentru școli și grădinițe private. București (și Ilfov) domină categoric clasamentul pe orașe, urmat de Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara și Iași.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button