Investiții în eficiență energetică a societății B ART TRADITII SRL prin retehnologizare
Proiectul “ Investiții în eficiență energetică a societății B ART TRADITII SRL prin re-tehnologizare”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 -2020, cod SMIS 2014+ 159517 este implementat de către B ART TRADITII SRL și are o valoare totală de 1.023.125,22 lei din care 848.671,40 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, formată din 127.300,71 lei valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 721.370,69 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FC. Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Direcția Regională de Infrastructură (DRI) Sibiu.
Obiectivul general al proiectului:
Principalul obiectiv urmărit de prezentul plan de investiții este creșterea eficienței energetice a societății B ART TRADITII SRL prin înlocuirea unor echipamente vechi și care prezintă consumuri energetice mari, achiziționarea unui sistem de monitorizare a consumurilor de energie. Se dorește astfel reducerea emisiilor GES, înregistrarea de economii în consumul anual de energie primară și reducerea intensității energetice a activității societății contribuind la atingerea obiectivelor Uniunii Europene pentru perioada 2021-2030, asumate la nivel național prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC) privind consumul final de energie provenită din resurse regenerabile și creșterea eficienței energetice. Obiectivele proiectului sunt în strânsă legătură cu obiectivul specific aferent ”Programului Operațional Infrastructură Mare” (POIM 2014-2020), axa prioritară 11 – Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile la nivelul întreprinderilor, prioritatea de investiții 11.1 – Eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul întreprinderilor, și anume reducerea consumului de energie.
Obiectivele specifice ale proiectului
1. Creșterea eficienței energetice a societății B ART TRADITII SRL prin înlocuirea unor echipamente existente vechi și cu consumuri crescute de energie cu unele noi cu consumuri reduse, achiziționarea unui sistem de monitorizare a consumurilor de energie astfel: schimbarea echipamentelor din cadrul bucătăriei destinate pentru producția de mâncăruri
preparate, respectiv: cuptor, blast chiller, lada frigorifica congelare, aragaz, friteuza si malaxor cu unele echipamente moderne, cu un grad mai ridicat de productivitate si care sunt mai eficient energetice
2. Reducerea consumului de energie electrică si termica ulterior implementării proiectului cu 52,68% față de anul de referință, la nivelul conturului energetic delimitat în analiza energetică atașată la dosarul cererii de finanțare
3. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a implementării proiectului de investiții cu 52,19% în comparație cu anul de referință, la nivelul conturului energetic delimitat în analiza energetică atașată la dosarul cererii de finanțare
Rezultate așteptate
1. Echipamente noi achiziționate cu consumuri reduse de energie, astfel: cuptor, blast chiller, container congelare, aragaz, tigaie multifuncțională, malaxor, sistem de monitorizare a consumului de energie pus în funcțiune la locația de implementare
2. Consum de energie electrică si termica redus în perioada de implementare a proiectului cu
52,68% față de situația inițială (2021),la nivelul conturului energetic delimitat în analiza energetică atașată la dosarul cererii de finanțare
3. Rezultat de emisii de gaze cu efect de seră diminuat cu 52,19% față de anul 2021, ca urmare a implementării proiectului de investiții, la nivelul conturului energetic delimitat în analiza energetică atașată la dosarul cererii de finanțare.
Localizarea proiectului – Proiectul se implementează în Sat Sânpetru, Comuna Sânpetru, Strada I. T. MESCHENDÖRFER, Nr. 390, pe o durată de 11 luni respectiv între data de 25.01.2023 și data de 31.12.2023.
”Proiect co-finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.”
Date de contact:
Nume: GRADINARU EVELINA
Telefon: 0773936766
e-mail: evelina@laceaun.com
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.