Economic
INS. România a înregistrat o creştere economică de 4%, în prima jumătate a anului 2018
România a înregistrat, în prima jumătate a anului 2018, o creştere economică de 4%, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„În semestrul I 2018, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2017, cu 4% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier”, subliniază INS.
În trimestrul II din 2018, PIB-ul a fost mai mare cu 1,4%, în termeni reali, comparativ cu trimestrul I din 2018. Faţă de acelaşi trimestru din 2017, PIB-ul a înregistrat o creştere cu 4,1% pe serie brută şi 4,2% pe serie ajustată sezonier.
În 2017, economia României a consemnat un avans de 6,9%, comparativ cu anul precedent, în 2016 a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008, iar în 2015 a avansat cu 3,9%.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.