INS. Rata inflaţiei a urcat la un nou MAXIM al ultimilor 5 ani
Inflația a urcat în luna mai 2018 la 5,4% faţă de mai 2017, înregistrând un record al ultimilor 5 ani, iar faţă de luna aprilie 2018 creşterea a fost, luna trecută, de 0,47%, arată datele comunicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost, în mai, 4,6%. O rată anualizată a inflaţiei de 5,4% nu a mai fost consemnată din anul 2013.
Potrivit INS, rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (iunie 2017 – mai 2018) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2016 – mai 2017), calculată pe baza IPC, este 3,3%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,6%.
Creşterile anualizate de preţuri au fost, în mai, de 3,9% la mărfurile alimentare, de 7,7% la mărfuri nealimentare şi de 2,7% la servicii.
Banca Naţională a României (BNR) a majorat uşor, de la 3,5% la 3,6% prognoza de inflaţie pentru luna decembrie 2018, menţinând-o la 3% pe cea pentru decembrie 2019. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că majorarea salariilor este inevitabilă, dar se va reflecta în preţuri.
„Nu cred că cineva mai poate opri creşterile de salarii în România, putem doar să le temperăm. Banca Naţională nu se împotriveşte creşterilor de salarii, dar cerem de fiecare dată atenţie şi iar atenţie. Cum vreţi să-i oprim pe medici să plece, dacă nu le mărim salariile? Cum să oprim corupţia în spitale, dacă nu prin creşteri de salarii? Dar trebuie să fim atenţi, că majorările de salarii, create de tensiunile de pe piaţa muncii, se vor reflecta mai devreme sau mai târziu în preţuri”, a spus guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei pe trimestrul I 2018.
În ediţia anterioară a Raportului, prognoza de inflaţie pentru decembrie 2018 era de 3,5%, cu un vârf de 5% în trimestrul II; în actuala ediţie, prognoza pentru decembrie este de 3,6%, cu oscilaţii în jurul valorii de 5% în trimestrele II şi III, urmată de o temperare în trimestrul IV.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.