Economic

INS. Rata anuală a inflației a scăzut ușor la 5,03% în luna septembrie

 

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor la 5,03%, în luna septembrie 2018, de la 5,1% în luna august 2018, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

În această lună, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,55%, cele alimentare cu 4,44%, iar serviciile au înregistrat un avans de 2,54%.

„Preţurile de consum în luna septembrie 2018 comparativ cu luna septembrie 2017 au crescut cu 5%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (octombrie 2017 – septembrie 2018) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2016 – septembrie 2017), calculată pe baza IPC, este 4,5%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,8%”, se arată în comunicatul de presă al INS.

Rata medie lunară a inflaţiei, în primele nouă luni din 2018, a fost de 0,3%, faţă de 0,1% în perioada similară din 2017.

Recent, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere la 3,5%, de la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2018.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button