INS. Rata anuală a inflației a ajuns la 1,4%, în luna iulie 2017
Rata anuală a inflației a crescut de la 0,85% în luna iunie 2017, la 1,4% în luna iulie 2017, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
„Prețurile de consum în luna iulie 2017 comparativ cu luna iulie 2016 au crescut cu 1,4%. Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2016 – iulie 2017) față de precedentele 12 luni (august 2015 – iulie 2016), calculată pe baza IPC, este 0,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,3%”, se arată în comunicatul de la presă al INS.
Banca Națională a României (BNR) a revizuit, recent, prognoza de inflație pentru finalul anului 2017 la 1,9%. „Rata anuală a inflației IPC este proiectată în creștere pe întregul interval de prognoză, atingând 1,9% la sfârșitul anului 2017, 3,2% la finele anului 2018 și 3,5% la orizontul prognozei (trimestrul II 2019). Față de Raportul din mai, proiecția privind rata anuală a inflației IPC a fost revizuită în sus în ambii ani, într-o mai mare măsură în 2017 (+0,3 puncte procentuale), comparativ cu 2018 (+0,1 puncte procentuale)”, subliniază BNR.
Calculată la taxe constante, rata anuală a inflației IPC se va plasa încă de la finele acestui an peste ținta centrală de inflație (2,5%), atingând 2,9% la acest orizont, 3,2% la sfârșitul anului 2018 și 3,4% la mijlocul anului 2019.
Citiți și:
BNR a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru finalul anului 2017
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.