Industrii PROFITABILE în online! Cariere care au succes în pandemie
Deși a existat o schimbare mare pe piața muncii în toate domeniile de activitate din țară în timpul pandemiei, schimbarea a venit și cu lucruri pozitive pentru unele industrii. Era de așteptat că industrii precum industria IT și programarea sau locurile de muncă în companii multinaționale să aibă succes și să nu întâmpine dificultăți mari de adaptare, având în vedere că activitatea acestora era deja orientată și înspre munca în online, însă pandemia a adus noi posibilități de dezvoltare ale unor afaceri în special în zona de creativitate, care a reușit să profite din plin de flexibilitatea oferită de un loc de muncă în online.
Astfel, odată ce joburile tradiționale au fost puse în fața provocării de a lucra online, parte dintre ele au reușit să se remarce mai mult, astfel unele domenii pe piața muncii au devenit mai vizibile decât altele.
Industria creativă a devenit înfloritoare peste noapte
Editare și creare de conținut foto/video
Editarea și crearea de conținut foto/video sau design grafic sunt printre cele mai căutate posturi din zona artistică în această perioadă. În mod evident, majoritatea persoanelor care muncesc în zona creativă și-au dezvoltat proiectele personale pe diferite planuri. Studiourile s-au mutat acasă, iar platformele de socializare au funcționat drept galerii online și spații de cunoaștere a oamenilor noi din domeniu.
Videochat
În domeniul creativ s-a alăturat și un domeniu care nu era la fel de vizibil în trecut: videochatul. Deși la o primă impresie videochatul pare un subiect tabu, care ridică o sprânceană în societate, trebuie să știi că a lucra în acest domeniu este, în primul rând, legal, trebuie doar să parcurgi pașii indicați de agenție în momentul angajării. De exemplu, RichGirls-Studio.ro, cea mai veche și cunoscută agenție de videochat, prezintă detaliat ce presupune un job în această sferă și explică faptul că fiecare studio își ajută angajatele să își pună propria carieră pe picioare. Este important de reținut că angajatorii îți oferă transparență completă, astfel că modelele au o carieră asigurată pe o perioadă îndelungată, fără probleme din partea angajatorilor sau a clienților.
Cerințele acestui tip de job se pliază perfect pe munca de acasă, fapt care a și ajutat domeniul să se dezvolte în pandemie. Angajarea este accesibilă, iar modelele au permanent asistență din partea echipelor lor și au asigurate toate echipamentele necesare pentru a-și desfășura activitatea la locul de muncă. În plus, este și profitabil, căci modelele angajate declară că își pot permite capricii pentru care în alte domenii ar fi trebuit să muncească mult mai mult pentru bani mai puțini. Vacanțe, accesorii de lux, tratamente la saloane cosmetice, sunt doar câteva dintre avantajele pe care modelele angajate le menționează atunci când sunt întrebate despre câștigurile pe care le au.
Așadar, pandemia COVID-19 a adus o nouă perspectivă asupra joburilor în online, iar industria creativă devine profitabilă și capătă noi forme, indiferent de zona în care se extinde. Odată cu mutarea echipamentelor de lucru de la studio acasă, artiștii au înțeles că viața personală și viața profesională pot face casă bună împreună.
Sursa foto: AdobeStock.com.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.