În plină criză economică, Emil Boc cere pentru subalternii săi spor de… constipație

Emil Boc sfidează Guvernul, propunând în Consiliul Local să se acorde un „spor pentru condiții grele de muncă” subalternilor săi. Pentru a fi acoperit de lege, Emil Boc a solicitat DSP un raport de expertiză care să justifice acordare acestui spor pentru condiții vătămătoare de muncă.
Potrivit raportului, angajații Primăriei suferă de diverse probleme cum ar fi: hipertensiune arterială, nutriție inadecvată, constipație, fumat, stres cauzat de lucrul cu oamenii și statul prea mult la birou.
Așadar, hotărârea nr. 2/4 08.2025, privind acordarea sporului pentru condiții de muncă funcționarilor publici și personalului contractual din Primăria municipiului Cluj-Napoca va prelungi sporurile pentru angajații din Primăria Cluj-Napoca, spre nemulțumirea și frustrarea angajaților din mediul privat.
De asemenea, propunerea lui Emil Boc se bate cap în cap cu mesajul transmis de premierul Ilie Bolojan, care nu mai vrea să vadă astfel de sporuri.
Conform stiridecluj.ro, în raportul se arată că 264 de angajați ai Primăriei suferă de afecțiuni cardio-vasculare, 125 dintre ei (21,55%) având hipertensiune arterială. 75 de persoane au varice la membrele inferioare, 10 cazuri prezintă valvulopatie mitrală și 7 cazuri cardiopatie ischemică.
De asemenea, 223 de angajați suferă de boli de nutriție și metabolism și ar lucra într-o poziție incomodă, în șezut. Mai sunt notate 45 de cazuri de spondiloză și 12 cazuri de hernie de disc cervicală.
Trecând la afecțiuni digestive, sunt 88 de cazuri, dintre care 10 cazuri de gastrită cronică, 9 cazuri de steatoză hepatică și 3 cazuri de ulcer și hepatite cronice (virus B sau C).
De asemenea, 8 angajați au constipație cronică, din cauza stresului de la muncă și 17 suferă de sindromul colonului iritabil. „De remarcat că majoritatea acestor afecțiuni, în special cele ale căilor biliare, gastritele, colonul iritabil sunt agravate în condiții de stres”, se remarcă în document.
Sunt notate și 75 cazuri de afecțiuni endocrine, 26 de cazuri de afecțiuni ale aparatului respirator și 21 de afecțiuni dermatologice. Există inclusiv 11 cazuri de afecțiuni psihice, 5 fiind tulburări depresiv-anxioase, 3 depresii ușoare și chiar un caz de schizofrenie.
Lista continuă cu afecțiuni renale (9 cazuri), afecțiuni oncologice (11 cazuri) și diverse alte boli. Ca și factori de risc, raportul identifică „suprasolicitarea neuropsihică generată de volumul mare de muncă raportat la numărul insuficient de angajați, în raport cu dimensiunea municipiului și cu numărul mare de proiecte în care este implicată instituția”.
„În rândul angajaților, există inclusiv cazuri de crize hipertensive sau afecțiuni pe fond de stres, pentru care a fost solicitată ambulanța”, se mai arată în raport.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

