Economic

Important pentru consumatori. Se schimbă tarifele la energia electrică / Ce va fi cu facturile la iarnă

Important pentru consumatori.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a declarat astăzi că pentru perioada de după 1 aprilie 2025 când expiră schema de compensare-plafonare la prețul energiei electrice s-au făcut mai multe simulări. Vor fi impuse unele măsuri țintite pe nivelul socio-economic al gospodăriei.

Important pentru consumatori

„Noi acum pregătim perioada de după 1 aprilie. Ce înseamnă asta? Am făcut nişte simulări. Pentru românii care plătesc astăzi 1,3 lei (pe kWh – n.r.), de fapt, plătesc sub plafon, aţi văzut că furnizorii s-au dus mai jos, sub aceste plafoane, cel mai probabil facturile vor fi mai mici. Pentru românii care plătesc acest 0,68 lei, deci au un consum sub 100 de kWh pe lună, vom găsi măsuri ţintite pentru cei care sunt vulnerabili, cei care au într-adevăr nevoie de sprijin”, a declarat Sebastian Burduja, întrebat dacă există o strategie a statului pentru după 1 aprilie 2025, când se va liberaliza piaţa de energie.

Potrivit Realitatea Plus, Sebastian Burduja a dat ca exemplu faptul că pentru un apartament din cartierul Primăverii din Bucureşti, care are un consum mic, se beneficiază de aceeaşi subvenţie ca pentru un apartament dintr-o comună din vârf de munt, unde o familie cu trei copii face economie la curent, pentru a se încadra la 100 de kWh: „Ceea ce nu este, totuşi, în regulă şi atunci vom face ceea ce au făcut absolut toate statele din Uniunea Europeană. Au ţintit măsura de sprijin pe nivelul socio-economic al gospodăriei. Asta trebuie să facă şi românii”.

Important pentru consumatori

„Deci, aşa cum, astăzi, fiecare român plăteşte un preţ maxim reglementat, 0,68, 1 leu, 1,3 lei, în funcţie de nivelul de consum, la fel se va întâmpla şi iarna aceasta. Nu vor fi facturi mai mari faţă cele anul trecut”, a întărit ministrul Energiei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button