Ilan Laufer: „În 2018, numărul taxelor o să mai scadă o dată, o să ajungă la 50”
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, a declarat, astăzi, într-un interviu acordat Agenției Agerpres, că din 2018 numărul taxelor care vor fi plătite de români va fi mai mic decât în prezent.
„În primul rând, o altă măsură care a fost implementată și livrată în decembrie anul trecut a fost eliminarea celor 102 taxe nefiscale, printre care și taxa de mediu, dacă nu greșesc, taxele pentru permis, ceea ce a însemnat o tăiere masivă a birocrației în prima etapă. Din câte știu, în programul de guvernare este prevăzut ca, în anul 2018, acest număr al taxelor și impozitelor să mai scadă o dată și să se ajungă undeva la 50 de taxe fiscale și para-fiscale, care să rămână în total”, a afirmat Ilan Laufer.
În momentul de față, una dintre prioritățile Guvernului este legată de digitalizarea serviciilor publice. „În clipa în care totul va putea fi online, lucrurile vor fi mult, mult mai simple și cred că avem și anumite țări vecine care ar putea să ne inspire, poate chiar să avem un proiect mai eficient. Până în anul 2019, ne dorim, cel puțin în zona aceasta de taxe și impozite, ca toți cetățenii să aibă varianta de a-și achita taxele și impozitele online. Din 2019, ne dorim deja să se simtă în viața de zi cu zi că România merge cu pași foarte repezi să digitalizeze partea de administrație publică”, a explicat oficialul.
De altfel, există diferențe „majore” între mediul de afaceri din 2006 și cel de astăzi. „Cred pe timp ce trece, România devenind o țară din ce în ce mai atractivă, și în țara noastră sosește mult know-how, și lucrul acesta se răspândește natural în piață. Nu se mai poate compara mediul de afaceri care funcționa în 2006 – 2007 și felul în care se desfășoară astăzi. Eu cred că sunt deja diferențe majore”, a subliniat ministrul pentru Mediul de Afaceri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.