IFN-urile şi băncile reprezintă 95% din finanţarea României
Instituţiile financiare nebancare (IFN) şi băncile reprezintă 95% din finanţarea României, iar economia rămâne singurul instrument prin care putem să ne dezvoltăm şi să rămânem în ţară, a declarat, joi, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, într-o conferinţă de specialitate.
„IFN-urile şi băncile reprezintă 95% din finanţarea României. Noi, băncile, am învăţat mai întâi ce se întâmplă, cum ar trebui să facem şi am învăţat din propriile greşeli. Noi avem programe de colaborare, comunicăm foarte mult în ultima vreme şi cred că e important să ne arătăm respectul reciproc şi să nu trăim fiecare în bula lui. De obicei, finanţiştii oarecum sunt obişnuiţi să-şi vadă numai de fişa de post … România este una dintre puţinele ţări din Europa care are în Constituţie că economia sa este o economie de piaţă liberă şi, totuşi, avem legi în Parlament care spun să limităm preţul industriei bancare şi a IFN-urilor. Sunt legi care spun cum să nu se mai poată recupera creditele, prin eliminarea titlurilor executorii sau cum să nu mai poţi să-ţi eliberezi portofoliul de neperformanţă în momentul în care, în Europa, se spune să eliminaţi toate barierele împotriva curăţării bilanţurilor”, a afirmat Dănescu. Directorul executiv al ARB a subliniat că economia,deşi are alocat doar 1% din atenţia publică, rămâne singurul instrument prin care România se poate dezvolta, iar cetăţenii să rămână în ţară.
„Ce înseamnă o ţară în care să spunem că avem patru credite? Dacă ai patru credite într-o ţară, ai patru cereri cu nevoi diferite. Cineva face o nuntă, cineva îşi ia o casă, cineva îşi ia o maşină, cineva face o înmormântare… Acestea sunt cereri. În momentul în care le adresăm uitând de oamenii din aceste cereri, pregătiţi-vă pentru nişte tensiuni sociale – şi acesta este un mesaj către politic. În România, economia nu are o voce, în general. Economia are, în general, alocat 1% din atenţia publică, dar economia rămâne singurul instrument prin care putem să ne dezvoltăm şi să rămânem în ţară sau copiii noştri să rămână în ţară”, a spus Florin Dănescu. Membrii industriilor de leasing şi credit de consum din cadrul ALB România – Asociaţia Societăţilor Financiare, specialişti din domeniile financiar, juridic, logistic şi reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare au participat, joi, la cea de-a XIV-a ediţie a Conferinţei Anuale a ALB România.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.