Guvernul vrea ca Legea dării în plată să-şi păstreze caracterul social
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, astăzi, că Executivul vrea ca Legea dării în plată să-şi păstreze caracterul social. „Guvernul susține ca legea dării în plată și-și păstreze și chiar să-și consolideze caracterul social, care a stat la baza acestui proiect de lege și a fost exprimat ca atare în expunerea de motive, când a apărut în dezbaterea Parlamentului. Este un punct la care Guvernul ține foarte mult, acest caracter social poate fi un răspuns pentru multe din provocările la care legea nu răspunde în acest moment sau care creează dificultăți în interpretarea sau în efectele pe care le va avea această lege”, a explicat Dan Suciu. Punctul de vedere al Guvernului urmează să fie transmis Camerei Deputaţilor. În acest context, oficialul a arătat şi că Ministerul Finanţelor Publice este de părere că extinderea programului și la creditele acordate prin „Prima casă” nu ar fi benefică din perspectiva socială.
Citiţi şi:
Legea dării în plată a fost adoptată
Miting pentru susținerea Legii dării în plată. Ce spun experții de la Bruxelles?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.