Economic

Guvernul va adopta un set de facilităţi fiscale pentru încurajarea contribuabililor să-şi plătească obligaţiile bugetare

 

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, astăzi, că Executivul va adopta un set de facilităţi fiscale pentru încurajarea contribuabililor să-şi plătească obligaţiile bugetare.

Măsurile se vor aplica, fără discriminare, persoanelor fizice, companiilor private şi de stat, organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor publice şi unităţilor administrativ-teritoriale.

„Avem în vedere abordarea pe următoarele paliere: companiile cu capital privat mixt sau de stat care au acumulat până la sfârşitul anului trecut obligaţii bugetare restante de peste 1 milion de lei pot beneficia, în baza unul plan de restructurare, de o serie de facilităţi fiscale care să menţină viabilitatea acestora şi repunerea în circuitul economic. În cazul companiilor care au acumulat datorii sub 1 milion de lei până la finalul anului trecut vor fi anulate penalităţile şi dobânzile dacă obligaţiile bugetare principale sunt achitate până la 30 noiembrie 2019. În ceea ce priveşte persoanele fizice şi entităţile fără personalitate juridică se aplică măsura anulării dobânzilor şi penalităţilor indiferent de cuantumul datoriilor acumulate către bugetul de stat dacă achită obligaţiile principale până la 30 noiembrie 2019. Măsura poate fi aplicată şi de către alte autorităţi sau instituţii publice care administrează obligaţii bugetare, precum şi de unităţile administrativ-teritoriale pentru contribuabilii pe care-i administrează”, a explicat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Totodată, UAT-urile care au datorii către bugetul de stat „vor beneficia de facilităţi similare dacă-şi achită obligaţiile până la data de 30 noiembrie 2019”, a precizat şefa Guvernului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button