Economic

Guvernul a mai aprobat o ordonanță controversată. Primăriile și instituțiile din România vor putea cheltui nelimitat

 

Guvernul României a mai aprobat, în ședința din 27 ianuarie 2017, o ordonanță controversată. Este vorba despre Ordonanța de Urgență nr. 9/2017 care modifică Legea Finanțelor Publice și permite oricărei primării sau instituții din România să poată semna contracte fără limite și fără asumarea răspunderii penale.

Practic, ordonanța suspendă aplicarea unor articole din Legea Finanțelor Publice referitoare la creditele de angajament până în 1 ianuarie 2018. Articolul 7, alin (3) din Ordonanța de Urgență specifică: „Aplicarea prevederilor art. 4, art. 26 lit. b), art. 28^5, art. 36 şi art. 57 lit. b) referitoare la creditele de angajament din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2018”. În aceste condiții, prevederile art. 4, art. 26 lit. b), art. 28^5, art. 36 şi art. 57 lit. b) nu mai sunt în vigoare în 2017. De fapt, articolul 4 din Legea Finanțelor Publice spune foarte clar că: „Pentru acţiunile multianuale se înscriu în buget, distinct, creditele de angajament şi creditele bugetare. În vederea realizării acţiunilor multianuale ordonatorii de credite încheie angajamente legale, în limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv”.

De asemenea, au mai fost suspendate din Legea Finanțelor Publice și articolele 26, 36 și 57. Astfel, articolul 26 prevede „Legile bugetare cuprind: a) la venituri, estimarile anului bugetar; b) la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi specifice, în structura funcţională şi economică a acestora; c) deficitul sau excedentul bugetar, după caz; d) reglementări specifice exerciţiului bugetar”. Articolul 36 arată că „Bugetele se aproba de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale”, în timp ce articolul 57 precizează „Conturile anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de credite, inclusiv anexele acestora, vor cuprinde: a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale: prevederi bugetare definitive; încasări realizate; b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plăți efectuate”.

Deocamdată, specialiștii în economie nu au reușit să identifice motivele pentru care aceste articole au fost suspendate de Guvern, dar ei spun că au mai existat astfel de tentative și în trecut.

Ce spune Ministerul Finanțelor despre OUG nr.9/2017

Articole asemănătoare

În acest context, în 5 februarie 2017, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) preciza că „ordonatorii de credite sunt răspunzători în fața legii pentru cheltuirea banului public”.

„Toți conducătorii de instituții care depășesc limitele creditelor de angajament sau utilizează alocările bugetare în alte scopuri răspund în fața legii penale. Regulile și limitele cheltuielilor instituțiilor publice centrale din România (agenții, ministere) sunt prevăzute de Legea finanțelor publice (Legea nr.500/2002 cu modificările și completările ulterioare) și de Legea anuală a bugetului dezbătută astăzi. Regulile și limitele cheltuielilor instituțiilor publice locale din România (primării, consilii locale, consilii județene) sunt prevăzute de Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale și de bugetele proprii ale acestora”, se arată în comunicatul de presă al instituției.

În opinia Ministerului Finanțelor, „Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9/2017 respectă întocmai exigențele celor două legi menționate anterior și suspendă doar obligația de evidențiere formală a creditelor de angajament aferente programelor anuale. Trebuie precizat faptul că atât bugetul pentru 2016, elaborat de guvernul trecut, cât și bugetul pentru anul 2017, dezbătut astăzi, au fost redactate în aceste condiții”.

Prin urmare, Comisiile din Parlament au adoptat două amendamente, subliniază Ministerul Finanțelor. Primul dintre ele prevede că: „Pentru anul 2017, angajarea cheltuielilor pentru finanțarea acțiunilor anuale se face în limita creditelor bugetare aprobate, cu excepția acțiunilor pentru care prezenta lege prevede distinct credite de angajament”. Al doilea arată că: „În anul 2017 prevederile alineatelor (1), (2), (3) și (4) ale Art. 4 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se aplică de către toate instituțiile și autoritățile publice”.

Interesant este că Ordonanța nr. 9/2017 a fost aprobată în aceeași zi cu cea referitoare la modificarea codurilor penale, dar în spațiul public a trecut neobservată. Acest lucru arată că actualul Guvern și-a făcut o practică din a adopta acte normative pe ascuns, fără ca opinia publică să fie consultată în prealabil. 



Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button