Economic

Guvernul a decis ca aplicarea legii insolvenţei persoanelor fizice să fie amânată cu încă cinci luni

 

Guvernul a decis, astăzi, printr-o ordonanță, ca aplicarea legii insolvenţei persoanelor fizice să fie amânată cu încă cinci luni.

„Aplicarea Legii insolvenței persoanelor fizice va avea un nou termen de prorogare, termenul de intrare în vigoare fiind prelungit cu cinci luni, de la 1 august 2017 la 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonanțe adoptată astăzi de Guvern. Decizia a fost luată de Executiv având în vedere complexitatea domeniului reglementat prin această lege, precum și punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii în care semnalează faptul că este nevoie de pregătirea riguroasă a capacității administrative a instanțelor chemate să aplice procedurile insolvenței persoanelor fizice”, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.

Prin urmare, prelungirea termenului de aplicare a legii  insolvenței persoanelor fizice are scopul să „asigure timpul necesar pentru pregătirea personalului responsabil”, precizează Executivul.

Legea insolvenţei persoanelor fizice a fost adoptată în Parlament în 20 mai 2015. Aplicarea Legii insolvenței persoanelor fizice a mai fost amânată cu un an, până în decembrie 2016, iar ulterior, cu încă șapte luni, termenul pentru intrarea în vigoare fiind stabilit pentru 1 august 2017.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button