Economic

Guvernatorul BNR crede că un acord cu FMI este „imposibil” de realizat în 2016

 

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, astăzi, că un acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI) este „imposibil” de realizat în acest an, în condițiile în care România are un deficit de balanță de plăți mic și precedentul angajament abia s-a încheiat, informează Agenția Agerpres. „Alt tip de acord cu Fondul, un stand-by, este imposibil să mai fie realizat în acest an din două motive: avem un deficit de balanță de plăți extrem de mic, sub 1%. Închipuiți-vă, te duci la Fond și îi spui «Domnule, am o problemă». «Ce problemă ai?», «Am o problemă externă, mi-e frică de criză». «Stai puțin, că ai 1%. Dincolo ai o țară cu 14% deficit de cont curent (Brazilia – n.r.)», cum am avut noi în 2008. Al doilea lucru care face dificil un acord de acest tip este că precedentul s-a încheiat cum s-a încheiat”, a explicat oficialul BNR. Precedentul acord al României cu FMI s-a încheiat în septembrie 2015. Guvernatorul BNR a făcut aceste afirmații în cadrul conferinței de prezentare a „Raportului asupra inflației”. BNR a decis să modifice rata inflației la 1,4%, pentru sfârșitul anului 2016, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de prognoza precedentă.

Citiți și: 

Oficial al Băncii Mondiale, despre încheierea unui nou acord cu FMI înaintea alegerilor: „Este puțin probabil”

Update. Întâlnire Iohannis-FMI: „Există rezerve serioase că România îndeplinește condițiile pentru un acord flexibil”

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu delegația FMI

Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional a expirat


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button