Economic

Grupul brașovean CarmOlimp, producător de ciorbe la pungă, a preluat un hotel de pe litoral

Grupul brașovean CarmOlimp…

Producătorul brașovean de ciorbă la pungă CarmOlimp, care este prezent din anul 1993 în industria alimentară, preia administrarea hotelului Victory din Vama Veche.

Grupul CarmOlimp anunță preluarea hotelului Victory din Vama Veche, care va funcționa sub numele de Plaja33. În urmă cu un an, compania a deschis la parterul hotelului berăria „Poftă sau Foame” cu ciorbe la 10 lei.

CarmOlimp a preluat administrarea hotelului de trei stele, care are 28 camere duble/twin, o cameră Family Room și două apartamente, iar 90% dintre ele au vedere spre mare.

Ca o primă măsură, Grupul Carolimp reduce prețurile de cazare. Astfel, de la un tarif unic de 500 lei / noapte, se trece la prețul de 350 de lei pe noapte de luni până miercuri, 400 de lei în zilele de joi și 500 de lei / noapte, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

„Am observat că HoReCa din România are nevoie de prețuri corecte pentru turiști. Aceasta este strategia prin care alte țări europene au atras tot mai mulți turiști români. În momentul de față, avem un deficit major din punct de vedere turistic, de aproximativ cinci miliarde de euro, iar în lipsa unei strategii de promovare turistică a țării, suntem nevoiți să facem tot ce putem pentru a-i păstra pe români în țară”, spune Valentin Șoneriu, directorul general al CarmOlimp, citat de economica.net.

Anul trecut, compania a lansat „ciorba la plic” pentru industria HoReCa.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button