Fructe şi legume, mai scumpe din import
România importă fructe şi legume mai scumpe decât cele autohtone, întrucât producătorii români nu deţin echipamentele necesare pentru a putea livra pe piaţă cantităţile cerute, a declarat Dragoş Vasile, consilier la Consiliul Concurenţei. „Una dintre problemele importante care preocupă statele membre se referă la preţuri. Se constată că, pe de o parte, sunt preţuri mari pentru consumatori şi, pe de altă parte, că sunt mici pentru fermieri. Este o problemă care e foarte preocupantă şi o îngrijorare temeinică”, a afirmat Vasile, într-o conferinţă pe teme de profil.
Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei a analizat piaţa şi a concluzionat că în România preţurile sunt mai mici decât media europeană. „S-a constatat, printre altele, că majorarea preţurilor la produsele alimentare este sub nivelul din Uniunea Europeană şi, în prezent, preţurile noastre sunt cam la nivelul de 60% din media europeană, ceea ce este o situaţie bună”, a arătat el. Oficialul Concurenţei a amintit că instituţia pe care o reprezintă nu analizează creşterea preţurilor în general, ci se uită la cazuri punctuale, care pot ridica semne de întrebare privind o posibilă încălcare a regulilor de concurenţă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.