Economic

FMI a demarat oficial procesul de selecţie al viitorului director general

 

Candidaţii la conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI) se vor putea înscrie în cursă începând de luni şi până pe 6 septembrie 2019, informează instituţia financiară.

„Consiliul de Administraţie anunţă astăzi că a adoptat un proces deschis, bazat pe merit şi transparenţă pentru a selecţiona viitorul director general. Persoana aleasă pentru a ocupa postul de director general va trebui să aibă un parcurs excepţional în domeniul politicii economice la un nivel de înaltă responsabilitate”, se arată în comunicatul de presă al FMI.

Noul şef al instituţiei financiare va trebui să fie „ferm ataşat de cooperarea multilaterală” şi să dea dovadă de capacităţi de obiectivitate şi imparţialitate, precum şi să fie „capabil să comunice cu eficienţă”

În cazul în care există mai mulţi candidaţi, Consiliul de Administraţie va preselecţiona trei persoane în funcţie de susţinerea cea mai puternică „fără a privilegia o regiune” faţă de alta.

FMI trebuie să găsească un nou şef din cauza plecării, înainte de sfârşitul mandatului, a lui Christine Lagarde, care va conduce Banca Centrală Europeană (BCE).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare