Fiscul susține că este „pregătit” pentru implementarea plății defalcate a TVA
Vicepreședintele ANAF, Daniel Florin Anghel, a declarat, astăzi, la o conferință de specialitate, că instituția este pregătită pentru implementarea plății defalcate a TVA.
„ANAF s-a pregătit foarte bine și nu o să fie probleme în implementarea Ordonanței 23. Toate problemele care ar putea interveni sunt analizate și cu siguranță vom face față. De la publicarea acestei ordonanțe, toate structurile teritoriale cu toate structurile profesionale, au fost întâlniri, s-au spus problemele. În condițiile în care vor fi, cu siguranță o să le îndreptăm cu ajutorul dumneavoastră, colegilor din minister”, a explicat Daniel Florin Anghel.
Totodată, sistemul IT al ANAF trebuie schimbat, iar pregătirea angajaților instituției trebuie îmbunătățită. „De acest sistem IT vorbim de la înființarea ANAF și ne mișcăm foarte greu. Este un pariu pe care și noi l-am asumat că va trebui să se schimbe ceva în sistemul IT, ca această relație contribuabil-ANAF să fie foarte simplă. Asta deranjează cel mai mult, și anume relația cu structurile ANAF care, de multe ori, este una proastă și din vina colegilor și a sistemelor de care dispunem în momentul acesta. Va trebui să facem ceva foarte rapid”, a arătat oficialul.
PwC România a organizat, astăzi, o conferință despre trecerea la sistemul plății defalcate de TVA (split TVA) și impactul acestuia asupra companiilor și băncilor din țara noastră.
Plata defalcată a TVA devine operaţională în România, în mod opţional de la 1 octombrie şi obligatoriu de la 1 ianuarie 2018. Prioritară pentru companii va fi din acest moment adaptarea sistemelor IT și rezolvarea dificultăților de flux de numerar determinate de noul mecanism pentru TVA.
„Impactul negativ ar putea fi atenuat semnificativ printr-o funcționare eficientă a ANAF și a Trezoreriei, astfel încât companiile să aibă acces la banii din contul de TVA rapid și cu formalități minime. Mediul privat este sceptic în această privință, întrucât situația infrastructurii IT a Fiscului, învechită și suprasolicitată, este de notorietate, iar implementarea plății defalcate a TVA ar putea fi unul dintre cele mai complexe proiecte din ultima perioadă”, a afirmat Daniel Anghel, lider CEE Taxe și Impozite Indirecte din cadrul PwC.
Trezoreria va administra speciale deschise automat pentru fiecare plătitor de TVA, în timp ce ANAF va fi responsabilă de aprobarea solicitărilor de transfer de bani din contul de TVA către un alt cont al titularului.
Guvernul a aprobat, în 30 august 2017, printr-o ordonanță, instituirea plății defalcate a TVA, în scopul reducerii evaziunii fiscale, în condițiile în care există o diferență semnificativă între TVA încasată la bugetul de stat și taxa declarată în deconturile de TVA depuse de persoanele impozabile înregistrate în acest scop.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.