Fiscul rambursează TVA de peste 850 milioane de lei, în această lună
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat, astăzi, că rambursează, în luna septembrie, TVA în valoare de 850,90 milioane de lei.
„În selecţia lunii septembrie 2016 au fost cuprinse, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA, soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 7 august 2016, excepţie făcând deconturile de TVA aferente operaţiunilor de import soluţionate până la 25 august 2016”, se arată în comunicatul de presă al fiscului.
Deconturile cu compensare și restituire totalizează 741,63 milioane de lei. Totodată, deconturile cu compensare integrală însumează 70,13 milioane de lei, iar deconturile cu compensare parțială – 39,14 milioane de lei.
În cazul compensărilor totale sau parțiale se soluționează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit plata se va face în două tranșe. „În tranșa I au fost incluse și toate deconturile al căror termen de soluționare era întârziat cu peste 180 de zile și care au fost cuprinse în selecția lunii curente”, precizează ANAF.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.