Economic

Fiscul a aplicat sancțiuni de 2,6 milioane lei, în urma controalelor la terase, restaurante și cluburi

 

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a aplicat sancțiuni în valoare de 2,666 milioane de lei, în urma controalelor efectuate la terase, restaurante și cluburi, informează un comunicat de presă al instituției.

Acțiunile de control au avut loc în perioada 16-17 iunie 2017 și au vizat contribuabilii care desfășoară „activitate semnificativă în domeniul teraselor, restaurantelor și cluburilor”. 

„Controalele au vizat 459 contribuabili, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.666.734 lei (amenzi şi confiscări). S-au aplicat 628 sancţiuni contravenţionale principale (436 amenzi şi 192 avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de 2.589.326 lei; s-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 77.408 lei și s-a dispus suspendarea activității a 9 contribuabili”, subliniază ANAF. 

Dintre cele 628 sancțiuni contravenționale, 452 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 28/1999, respectiv pentru neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile și serviciile prestate, neîntocmirea documentelor justificative pentru sumele introduse/extrase din unitate, emiterea de bonuri fiscale care nu conțin toate informațiile prevăzute de lege; 139 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, referitoare la întocmirea documentelor justificative, iar 37 dintre acestea au reprezentat alte sancțiuni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare