Fermele de păsări și chiar ZOO BRAȘOV, sub strictă supraveghere, după confirmarea focarului de gripă aviară în nordul țării
Angajații Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov au înăsprit măsurile de biosecuritate în fermele de păsări și chiar la Grădina Zoologică din oraș, după ce în județul Maramureș a fost confirmat un focar de gripă aviară, într-o fermă comercială.
Ieri a avut loc, la sediul DSVSA Brașov, în colaborare cu Instituţia Prefectului Braşov, o acţiune de instruire a operatorilor economici, în scopul ridicării nivelului de biosecuritate şi a prevenirii apariţiei bolii pe teritoriul județului.
Până la noi dispoziţii, societăţile comerciale avicole şi Grădina Zoologică vor avea de raportat săptămânal situaţia privind dinamica mortalităţii înregistrate la nivelul acestor exploataţii.
„La nivelul exploataţiilor comerciale vor fi revizuite şi înăsprite toate măsurile de biosecuritate şi se va acorda o atenţie deosebită mişcărilor de păsări, furaje, aşternut, personal, intrări-ieşiri vehicule, verificându-se cu atenţie provenienţa lor şi confruntarea cu zonele de restricţie sanitară veterinară atât în mișcările intracomunitare cât şi naţionale. În ceea ce priveşte biosecuritatea existentă în ferme, atenţionăm asupra identificării punctelor critice cu risc crescut, în special în ceea ce priveşte posibilii vectori ai influenţei aviare. Ne referim în special la posibilul contact direct sau indirect cu păsările sălbatice mai ales în zona de furajare. Orice modificare în statusul de sănătate al păsărilor va fi notificat în regim de urgenţă la sediul DSVSA Braşov”, a precizat directorul DSVSA Brașov, dr. Dorin Enache.
Fabricile de nutreţuri combinate de pe raza județului Braşov vor implementa un sistem de identificare şi control a punctelor critice în ceea ce priveşte posibila contaminare a materiilor prime/produs finit cu posibile surse de contaminare (inclusiv păsările sălbatice).
Măsuri:
-intensificarea supravegherii populațiilor de păsări sălbatice, în special a păsărilor de apă, precum și continuarea supravegherii păsărilor moarte sau bolnave;
-notificarea în regim de urgență la DSVSA Brașov a tuturor informărilor legate de păsări descoperite moarte/bolnave, precum și îndepărtarea, în măsura posibilului, a carcaselor de păsări moarte de către personal care a fost instruit cu privire la măsurile necesare pentru a se proteja împotriva unei infectări cu virus și pentru a împiedica transmiterea acestuia;
în cazul identificării cadavrelor de păsări sălbatice în stare avansată de deteriorare, improprii testelor de laborator, acestea vor fi distruse prin ecarisare într-o unitate specifică autorizată sanitar veterinar;
-interzicerea eliberării în natură a vânatului cu pene ținut în captivitate fără acceptul autorității competente teritorial;
-vânătorii sau persoanele care manipulează păsările sălbatice vânate, vor evita orice contact cu păsările domestice, iar atunci când acest lucru nu este posibil, aceștia se vor asigura prin toate mijloacele de protecție să nu reprezinte o sursă de contaminare (respectiva persoană își va asigura o igienă și dezinfecție completă pentru eliminarea oricărui risc atât pentru propria persoană cât și pentru ustensilele folosite în manipularea vânatului).
În prezent la nivelul judetului Braşov, nu s-a înregistrat nicio suspiciune privind prezenţa sau suspiciunea evoluţiei gripei aviare, confom dr. Dorin Enache.
Detalii privind situația din Maramureș – AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.