Economic

Femeile și „joburile casnice”

Femeile și „joburile casnice”.

Dincolo de a avea o viață profesională activă, 70% dintre femeile care locuiesc cu partenerul de viață spun că sunt responsabile și de treburile casnice. Adică, pregătirea meselor, spălatul vaselor, spălatul și călcatul hainelor, dar și pregătirea copiilor pentru diverse activități, în cele mai multe cazuri. Pentru o treime dintre femei, „joburile casnice” ocupă mai mult de 4 ore, echivalentul unui job cu jumătate de normă.

Femeile și „joburile casnice”

Pe lângă jobul oficial, femeile au și roluri precum contabila familiei – responsabile de bugetul gospodăriei (peste 63%), bucătarul casei (59%) sau organizator de petreceri aniversare (32%). Asta relevă un sondaj realizat de BestJobs. Pentru femeile care au și copii, rolurile se diversifică și mai mult, acestea fiind și mamă-învățătoare sau mamă-profesoară (aproximativ 32%). Ocazional, ele devin și povestitor pentru cei mici (25%), șoferul familiei (22%), responsabilă cu reparațiile în casă (peste 19%) sau IT-ista familiei (17%). Dacă ar fi remunerate, „joburile casnice”, ar valora cel puțin echivalentul salariului de la jobul oficial, consideră 60% dintre respondentele sondajului. 40% susțin că nu pot estima această implicare în bani.

Chiar dacă și bărbații își asumă roluri precum responsabilul cu reparațiile de orice fel din casă (78%), șoferul familiei (56%), contabilul familiei (39%) și tată-învățător sau tată-profesor (39%), 44% dintre respondenții de gen masculin au declarat că soția/partenera se ocupă cel mai mult de treburile casnice. 37% consideră că responsabilitățile sunt împărțite în mod egal. Dintre bărbații care se ocupă de întreținerea casei și a familiei, aproape 83% alocă în medie între una și trei ore zilnic acestor sarcini și doar 17% depășesc acest timp.

Femeile tind să aibă mai multe responsabilități decât partenerii lor când vine vorba de «joburile casnice». Asta înseamnă mai puțin timp pentru propriile pasiuni sau hobby-uri. Cu toate acestea, avem în jurul nostru foarte multe exemple de femei care îmbină cu succes rolurile profesionale și cele casnice. Fiecare femeie merită recunoaștere pentru toate joburile din fiecare zi”, a declarat Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare