Fără autorizaţie de construire pentru casele din mediul rural / La fel şi pentru anexele gospodăreşti din rural şi urban

Casele de locuit unifamiliale de până la 150 de metri pătrați, situate în mediul rural, precum și anexele gospodărești din mediul rural și urban, vor putea fi construite fără autorizație de construire, potrivit noului Cod al Urbanismului aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor.
Măsura a fost anunțată de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, şi are ca scop simplificarea birocrației și accelerarea investițiilor mici din localitățile României.
Potrivit ministrului, proprietarii vor trebui în continuare să aibă un proiect tehnic, dar nu vor mai fi obligați să obțină o autorizație clasică. În schimb, vor trebui să notifice primăria despre intenția de a construi.
Fără autorizaţie de construire
„Procedura devine mai simplă: oamenii vin la primărie cu proiectul și notifică faptul că vor să înceapă lucrarea. Dacă în termen de 15 zile primăria nu respinge notificarea, pot începe construcția”, a declarat Cseke Attila conform Alba24.
Această regulă se va aplica și pentru anexe gospodărești – precum bucătării de vară, garaje sau magazii – cu o suprafață de până la 20 de metri pătrați. Pentru acestea, nu va mai fi necesară o autorizație, ci doar depunerea unui proiect și a notificării corespunzătoare.
Fără autorizaţie de construire
Chiar dacă se renunță la autorizația clasică, autoritățile locale rămân implicate în proces. Primăria are dreptul de a solicita autorizație în funcție de prevederile Planului Urbanistic General (PUG), dacă consideră necesar.
Noua regulă se aplică doar locuințelor proprii, nu celor construite pentru vânzare. Casele trebuie să fie pe un singur nivel, fără etaj, și să respecte proiectul depus la primărie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

