Eurostat. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 2% în luna august
În luna august 2018, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 2%, de la 2,1% în luna precedentă, arată datele publicate de Eurostat.
Analiştii mizau pe o inflaţie de 2,1%. În ciuda declinului, inflaţia din zona euro este uşor peste obiectivul ţintă al BCE, respectiv o creştere a preţurilor mai mică dar apropiată de 2%.
Pe de altă parte, inflaţia de bază, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile precum energia şi alimentele, a scăzut de la 1,3% la 1,2%.
În luna august, cele mai semnificative majorări de preţuri în zona euro s-au înregistrat la energie (9,2%), la alimente, alcool şi ţigări (2,5%) şi la servicii (1,3%).
România a avut în iulie, pentru a şasea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,3%.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.