Economic

Economistul-şef al BNR: „România are nevoie de creșterea competitivității”

 

România are nevoie de creşterea competitivităţii pentru că atunci când va intra în zona euro aceasta nu va mai funcţiona prin devalorizări, ci doar prin calitate.

„De ce este nevoie urgentă de creşterea competitivităţii? În primul rând deoarece România are al doilea cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană, după Cipru. Anul trecut eram cu al treilea cel mai mare deficit, după Cipru şi Marea Britanie. Anul acesta probabil că vom depăşi Marea Britanie şi vom fi a doua ţară după Cipru cu cel mai mare deficit de cont curent. Mulţi spun «e ok cât timp e sub 4% din PIB». Da, dar trebuie să nu uităm din ce club vrem să facem parte şi dacă în acest club nu cumva avem o poziţie total marginală. Alt motiv pentru care e nevoie de creşterea competitivităţii este pentru că atunci când vom intra în zona euro nu va mai funcţiona competitivitatea prin devalorizări, ci doar prin calitate”, a declarat Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), la o conferinţă pe tema competitivităţii economiei. 

Noua paradigmă a competitivităţii înseamnă ca România să mizeze pe produse cu tehnologie înaltă, cu valoare adăugată mare şi cu inovare. Pentru obținerea acesteia este nevoie însă de reforme structurale, precum dezvoltarea sistemului educaţional şi a sectorului de cercetare – dezvoltare.

Prin urmare, creşterea economică presupune, „ca să fie sănătoasă şi sustenabilă”, dezvoltarea celor trei componente ale PIB-ului potenţial: capitalul, forţa de muncă şi productivitatea.

Academia de Studii Economice a găzduit, astăzi, conferinţa „Competitivitatea României: erori, ezitări, politici, calea de urmat spre creştere”. Dezbaterile au abordat problema din două perspective fundamentale: dinspre mediul de afaceri şi dinspre autorităţile decidente.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare