Economic

ECONOMIA ROMÂNIEI DUPĂ CORONAVIRUS. Ce a spus premierul României?!…

 

Prim-ministrul Ludovic Orban este preocupat și de activitatea economică din țară, relatând la Digi 24 despre acest aspect, cu considerentul că n-a pus punctul pe „i”, în sensul că n-a declarat ce măsuri concrete se iau pentru redresare după blocajul creat de pandemia de coronavirus.

„Economia va reporni după ce trece epidemia, acest lucru este clar. Când va trece… sigur, sunt estimări pe care le-am făcut pe diferite scenarii, dar e clar până în momentul respectiv, noi trebuie să fim pregătiți cu câteva instrumente de susținere a relansării economice odată cu normalizarea.

Deja am început, la inițiativa președintelui României am constituit un comitet de lucru în plan economic, cu reprezentanți ai instituțiilor importante ai mediului de afaceri.

Am demarat o consultare pe scară largă cu companiile, pe domeniul de activitate. Deja am avut discuții cu companii automotive, cu transportatorii, cu sectorul agro-alimentar. Continuăm consultările pe fiecare domeniu de activitate, pentru a pune un diagnostic corect și a putea face previziuni corecte.

Am solicitat INS să ne pună la dispoziție date ca să avem o imagine mai corectă a modului în care economia a fost afectată de epidemie și în special situația pe diferite ramuri economice.

De asemenea, facem analize la nivel internațional privitor la evoluția economiilor. Se știe că România este puternic legată de Europa. Noi avem 80% din schimburile comerciale cu Uniunea Europeană și în mare parte economia României este dependentă de felul în care evoluează aceste economii…

Se va da drumul la sectorul HoReCa, cu siguranță, nu există niciun fel de dubiu. Aici, în cazul acesta, am prelungit voucherele de vacanță… În ceea ce privește transportul de marfă, am încercat să-l menținem cât de funcțional posibil. Fără acest transport de marfă și sectoarele economice care își desfășoară activitatea acum ar fi fost grav afectate.

Sunt sectoare care își vor reveni relativ repede, sectoare care își vor reveni mai greu, sectoare care s-ar putea să aibă mari probleme în revenire. De asemenea încercăm să identificăm și posibile oportunități pentru afaceri, pentru dezvoltare, pe care să le stimulăm prin diferite instrumente.

Ce trebuie să știe toți oamenii de afaceri? Afacerea e afacere. Noi putem sprijini afacerile o perioadă de timp, să aplicăm anumite măsuri de susținere, dar până la urmă viabilitatea acestor afaceri depinde de competitivitate.  

Avem și o limită. România nu a fost în situația Germaniei care nu a avut deficit bugetar de ani de zile… Noi am moștenit deficit de marjă fiscală. Acțiunea bugetară este extrem de limitată. Vom avea resurse mai puține, cu cheltuieli mai mari. Resursele limitate trebuie folosite atent, va conta și ce fac oamenii de afaceri, capacitatea lor de reorientare, fructificarea fiecărei situații.

În privința angajaților… o recalificare a angajaților în domenii în care vor exista posibilități de dezvoltare, să ne uităm atent la aproapele nostru.

Au revenit mulți români din afară și mulți dintre ei nu știm dacă își vor găsi de lucru. Trebuie să le găsim soluții aici, în România. Trebuie să-și folosească experiența dobândită în țările unde au muncit pentru a dezvolta mici afaceri sau pentru a se angaja în altă parte”, a declarat Ludovic Orban la postul de televiziune menționat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare