Economic

Două noi hoteluri de 5 stele în judeţul Braşov

Două noi hoteluri de 5 stele în judeţul Braşov.

Afaceristul Andrei Nedelcu, care a dezvoltat circa 400 de apartamente în zona centrală și semnicentrală a Bucureștiului, vrea să intre pe piața ospitalității cu un hotel de 5 stele în Poiana Brașov și un altul în Predeal, ambele aflate în stadiul de autorizare, potrivit Profit.ro.

Proiectul din Poiana Braşov – foto – prevede construcția unui hotel cu 30 de camere și o suprafață utilă de circa 2.500 de metri pătrați, cu SPA, piscină, gym, restaurant și o sală de conferințe. Investiția este estimată la aproximativ 6 milioane de euro.

Două noi hoteluri de 5 stele în judeţul Braşov

În Predeal, Andrei Nedelcu a preluat o firmă ce avea autorizată construcția unui hotel, dar care a realizat doar structura clădirii. Planul său este să finalizeze unitatea de cazare, care are prevăzute 50 de camere, un centru SPA, piscină la subsol, restaurant și o sală de conferințe.

În cazul acestui obiectiv, investitorul are posibilitatea de a converti proiectul în azil de bătrâni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button