Director MFP: „Soluțiile pentru implementarea split TVA sunt la faza de testare”
Directorul general al Trezoreriei Ministerului Finanțelor Publice (MFP), Valentin Mavrodin, a declarat, astăzi, într-o dezbatere organizată în Comisia Economică din Senat, că soluțiile pentru implementarea mecanismului plății defalcate a TVA sunt în „faza de testare” și vor fi implementate începând din 1 octombrie 2017.
„M-am prezentat la această ședință pentru a descrie în mod clar și pragmatic soluțiile pe care le vom oferi pentru această implementare. Ele sunt la nivel de testare și pot fi implementate începând cu 1 octombrie. S-a asumat, prin proiectul de act normativ, că vom deschide acele conturi automat și le vom publica pe site fără a fi necesară deplasarea contribuabililor la sediile Trezoreriei. Din punct de vedere al extraselor de cont electronice, a fost creată toată infrastructura necesară pentru a livra aceste documente în format electronic, cu semnătură electronică, în conținutul lor având un fișier xml care poate fi procesat automat și importat în aplicațiile operatorilor care doresc o astfel de procesare automată”, a explicat Valentin Mavrodin.
Practic, la nivel național a fost construit un sistem de raportare unde toate entitățile publice trimit electronic MFP rapoarte privind execuția, rapoarte financiare, bugete, angajamentele bugetare.
„Instituțiile publice, chiar și operatorii economici care vor intra în sfera de TVA, vor putea opta și pentru varianta electronică de procesare a tranzacțiilor în sensul că există reglementat un document, ordin de plată, unde își vor insera toate tranzacțiile. Această infrastructură este de un an și jumătate”, a arătat oficialul.
Guvernul a anunțat, în 30 august, că plata defalcată a TVA va deveni obligatorie de la 1 ianuarie 2018. În perioada premergătoare aplicării obligatorii a măsurii, 1 octombrie – 31 decembrie 2017, agenții economici pot opta pentru aplicarea opțională a plății defalcate a TVA, beneficiind de o serie facilități, potrivit actului normativ adoptat de Executiv.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.