Economic

Dieselgate. Când au început inginerii VW să lucreze la softul ilegal antipoluare

 

Președintele grupului Volkswagen, Hans Dieter Poetsch, a declarat, ieri, la o conferință de presă, că un grup restrâns de ingineri din cadrul companiei a început să lucreze în 2005 la softul ilegal antipoluare, informează Reuters. Practic, inginerii nu au reușit să găsească soluții tehnice pentru a îndeplini reglementările de mediu din Statele Unite ale Americii. Atunci ei au venit cu ideea unui soft care să permită mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale. Până acum, în cadrul anchetei au fost analizate date de pe laptopuri, telefoane și alte dispozitive aparținând unui grup de 400 de angajați. De asemenea, alți 2.000 de angajați au fost anunțati că nu au voie să șteargă niciun fel de date în cazul în care devin relevante pentru investigație. Oficialul VW a afirmat că nu toți cei cercetați sunt suspecți, dar „pe computerele lor, pe cardurile SIM sau pe stickurile USB ar putea exista informații importante”. În aceste condiții, Hans Dieter Poetsch a concluzionat că el crede că „numai un grup redus de angajați erau implicați activ în manipulări”. Scandalul Dieselgate a izbucnit în luna septembrie, iar producătorul auto german a pierdut peste 20 de miliarde de euro din capitalizarea bursieră.

Citiți și: 

Scandalul VW. Ratingul companiei a fost retrogradat de S&P

Volkswagen, pe butuci

Grupul Volkswagen a stabilit măsurile pentru remedierea mașinilor dotate cu softul ilegal

Grupul Volkswagen nu va oferi compensații clienților europeni

Despăgubiri de peste 70 milioane de dolari, solicitate de proprietarii de vehicule Volkswagen

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button