Economic

Deficitul de încasare a TVA-ului a crescut în șase state membre UE, inclusiv în România

 

Deficitul de încasare a TVA-ului, care indică diferenţa dintre veniturile din TVA preconizate şi suma colectată efectiv, a crescut în 2016 în şase state membre UE, inclusiv în România, și a scăzut în 22 de țări, arată un studiu publicat de Comisia Europeană.

În termeni nominali, deficitul de încasare a TVA-ului a scăzut cu 10,5 miliarde de euro, ajungând la 147,1 miliarde de euro în 2016, adică la 12,3% din veniturile totale din TVA, faţă de 13,2% în anul precedent.

„Statele membre au îmbunătăţit colectarea TVA-ului pe întreg teritoriul UE, ceea ce este lăudabil şi trebuie recunoscut. Este însă inacceptabil ca bugetele naţionale să piardă 150 de miliarde de euro pe an, mai ales atunci când 50 de miliarde din această sumă umflă buzunarele infractorilor, ale celor care comit fraude şi probabil chiar ale teroriştilor. Această situaţie se va îmbunătăţi substanţial numai prin reforma în domeniul TVA pe care am propus-o cu un an în urmă. Invit statele membre să avanseze în direcţia sistemului definitiv de TVA înainte de alegerile pentru Parlamentul European din 2019”, a declarat Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă.

Chiar dacă s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte îmbunătăţirea colectării şi a gestionării TVA-ului la nivelul UE, statele membre ar trebui să avanseze către un acord cât mai rapid asupra reformei mult mai ample menite să reducă frauda în materie de TVA în sistemul UE.

Comisia Europeană susține că „reforma profundă” ar îmbunătăţi şi ar moderniza sistemul atât pentru guverne, cât şi pentru mediul de afaceri şi l-ar face astfel mai robust şi mai simplu de utilizat de către companii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare