Economic

Deficitul de cont curent s-a majorat cu 15,6%, în primele șapte luni din 2018

 

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie – iulie 2018, un deficit de 4,811 miliarde de euro, în creștere cu 15,6%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, arată datele publicate de Banca Națională a României (BNR).

În perioada ianuarie-iulie 2017, deficitul a fost de 4,162 miliarde de euro.

„În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 999 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 255 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 820 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare un excedent mai mic cu 215 milioane euro”, subliniază BNR.

În primele șapte luni din 2018, investițiile străine directe în România au însumat 2,314 miliarde de euro, comparativ cu 2,275 miliarde de euro, în aceeași perioadă a anului 2017. Participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit net estimat, au însumat 2,179 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 135 milioane euro.

Datorie externă mai mare

Datoria externă totală a crescut, în perioada ianuarie – iulie 2018, cu 4,105 miliarde de euro, relevă datele Băncii Naționale a României (BNR).

În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 66,959 miliarde de euro la 31 iulie 2018 (68,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,4% faţă de 31 decembrie 2017. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2018 nivelul de 30,623 miliarde de euro (31,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 23,2% faţă de 31 decembrie 2017.

„Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 22,5% în perioada ianuarie – iulie 2018, comparativ cu 23,9% în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 iulie 2018 a fost de 4,7 luni, în comparaţie cu 5,4 luni la 31 decembrie 2017”, menționează BNR.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2018 a fost de 70,5%, comparativ cu 87,2% la 31 decembrie 2017.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button