Deficitul bugetar al României a ajuns la 6,3 miliarde lei, în prima jumătate a anului 2017
Execuția bugetului general consolidat, pe primele șase luni ale anului 2017, s-a încheiat cu un deficit de 6,3 miliarde lei, respectiv 0,77% din PIB, față de 3,9 miliarde lei, respectiv 0,51% din PIB, înregistrat în aceeași perioadă a anului 2016, arată datele publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Instituțiile internaționale, printre care Comisia Europeană și FMI, au estimat că România va avea în 2017 un deficit bugetar mai mare, din cauza majorărilor salariale propuse de Guvern.
Practic, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 117,2 miliarde lei, reprezentând 14,4% din PIB, au fost cu 8,2% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. „În ceea ce privește veniturile din TVA, acestea au înregistrat o scădere cu 4,3% față de primele șase luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2016. Totodată, din februarie 2017 se reflectă în încasări și efectele reducerii cotei standard de TVA de la 20% la 19%. Încasările din accize au fost cu 7,6% mai mici comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, fiind influențate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice începând cu 1 ianuarie 2017”, subliniază MFP.
Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 123,5 miliarde lei, au crescut cu 10%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016. Cheltuielile de personal au avansat cu 19,5% față de aceeași perioadă a anului precedent. De asemenea, cheltuielile cu asistența socială au fost mai mari cu 9,8%, faţă de anul 2016.
În schimb, cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 6 miliarde lei, respectiv 0,7% din PIB.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.