Economic

Decizie pentru scumpirea asigurărilor

 

Potrivit unei norme a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) publicată astăzi în Monitorul Oficial, toate companiile de asigurări din România vor fi obligate să cotizeze la noul fond de rezoluţie pentru asigurători. Astfel, potrivit economica.net, companiile de profil vor fi obligate să contribuie cu 0,4% din volumul de prime brute încasate de la clienţi la noul fond de rezoluţie, care se află în subordinea Fondului de Garantare a Asiguraţilor. În cazul asigurărilor de viaţă contribuţia este de 0,25% din primele brute subscrise pe acest segment. Contribuţiile se vor vira în fiercare lună, până când în fondul de rezoluţie se vor strânge 50 de milioane de lei. Cu alte cuvinte, în totalul încasărilor, companiile de asigurări sunt obligate de către autorităţi să renunţe la 0,4% şi respectiv 0,25% din totalul încasărilor pentru a crea bugetul noului fond de rezoluţie. În aceste condiţii, nu ar fi exclus ca firmele de asigurări, pentru a nu-şi diminua bugetele provizionate pentru acest an să opereze majorări în cazul tuturor poliţelor.

Mai multe puteţi citi mâine în cotidianul Transilvania Expres.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button