Decizie istorică pentru Bursa de la București. România ar putea ajunge piață emergentă
Piața de capital din România a fost inclusă oficial pe lista țărilor care prezintă un potențial substanțial de a trece la statutul de piață emergentă într-un orizont de timp scurt sau mediu, a anunțat Bursa de Valori București (BVB). Decizia a fost publicată ieri, 29 septembrie 2016, de FTSE Russell.
„Includerea României în Watchlist și implicit intrarea acesteia pe traseul cu destinația piețelor emergente este unul dintre evenimentele definitorii și importante din întreaga istorie a pieței de capital din România. Este efectul progresului imens depus pentru reformarea infrastructurii pieței, conform obiectivelor stabilite în proiectul de eliminare a barierelor care împiedicau dezvoltarea pieței de capital, precum și în strategia de afaceri a BVB, care trebuie implementate într-un mod decisiv”, a declarat Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB.
Comitetul de Clasificare al FTSE se întrunește, în luna septembrie, pentru a decide asupra ratingului acordat țărilor. În cazul în care o piață îndeplinește toate criteriile, aceasta este inclusă pe o listă scurtă („Watchlist”) în vederea promovării la o categorie superioară. Criteriile care trebuie îndeplinite și procesul de analiză sunt relativ similare și se referă în principal la valoarea tranzacțiilor și dimensiunea companiilor listate la bursă, precum și accesul rapid al investitorilor la piața de capital și modul în care aceștia pot cumpăra și vinde acțiuni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.