DECIZIE. Comisia Europeană a aprobat recapitalizarea CEC Bank
Comisia Europeană a aprobat, astăzi, recapitalizarea CEC Bank, a anunţat Executivul comunitar.
Practic, CE a constatat că planurile României de a injecta capital în valoare de 200 milioane euro în CEC Bank nu implică acordarea unui ajutor de stat. Recapitalizarea va fi realizată în condiţiile pieţei şi nu implică niciun ajutor de stat în favoarea băncii în sensul normelor UE.
„Tratatul UE este neutru în ceea ce priveşte proprietatea publică/privată. Am constatat că Guvernul român, în calitate de unic proprietar al CEC Bank, urma să efectueze o injecţie de capital în bancă în aceleaşi condiţii pe care le-ar accepta un operator privat în economia de piaţă. Prin urmare, am concluzionat că recapitalizarea băncii nu a implicat ajutor de stat în sensul normelor noastre”, a declarat Margrethe Vestager, comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenţei.
CEC Bank este în prezent a şaptea bancă din România fiind deţinută integral de statul român din 1864.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.