Economic

Decizie CCR. Conversia creditelor în franci elvețieni este neconstituțională

 

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, astăzi, că legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric este neconstituțională.

În acest fel, judecătorii CCR au admis excepția de neconstituționalitate ridicată anul trecut de Guvernul Cioloș, a explicat Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale.

Guvernul a contestat, în 24 octombrie 2016, la Curtea Constituţională a României (CCR) proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elveţieni.

„Vreau să precizez din start că Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv cu anumite amendamente. De ce amendamente? Pentru că, din punctul nostru de vedere, este important ca această lege să-i vizeze pe cei cărora le e pus în pericol venitul lunar din cauza ratelor la bancă în urma modului cum au evoluat aceste credite. Faptul că am trimis la CCR această lege nu este pentru că suntem împotriva ei”, a declarat Dacian Cioloș.

Proiectul privind conversia creditelor a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților pe 18 octombrie 2016.

Citiți și: 

CCR a amânat pronunțarea pe sesizarea referitoare la conversia creditelor în franci elvețieni

Guvernul contestă legea conversiei creditelor în franci elveţieni la Curtea Constituţională

Proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare