Economic

Decizia privind taxa pe activele financiare va fi luată peste două săptămâni

 

O decizie privind taxa pe activele financiare va fi luată peste două săptămâni. În 4 februarie 2019, la sediul BNR, a avut loc întâlnirea Consiliului general al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM).

„În cadrul ședinței a fost prezentat studiul de impact, realizat de Banca Națională a României, privind taxa pe active financiare asupra instituțiilor de credit, a activității de creditare și a creșterii economice, introdusă prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. Membrii Consiliului au decis să fie creat un grup de lucru al Comitetului Tehnic al CNSM, format din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și ai Băncii Naționale a României. Concluziile grupului de lucru vor fi discutate în următoarea ședință a CNSM, programată în data de 18 februarie 2019”, se arată în comunicatul de presă al CNSM.

Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială a fost înființat în baza Legii nr. 12/2017 privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național, asigurându-se astfel implementarea Recomandării Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) nr. 3/2011 privind mandatul macroprudențial al autorităților naționale. Din cadrul CNSM fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului.

Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare