Economic

DE INTERES ȘI PENTRU BRAȘOVENI. Revolut NU are obligația să furnizeze informații despre posesorii conturilor!

 

La un an și jumătate de la lansarea în România, Revolut a ajuns la peste 920.000 de conturi. Clienții Revolut din țara noastră au efectuat în luna noiembrie 113.000 de retrageri de numerar și peste 48.000 de transferuri în lei, conform hotnews.ro. Revolut este o alternativă la ofertele băncilor.

Revolut a obținut licența bancară în urmă cu un an, astfel că utilizatorii își pot depune salariile direct în cont, iar depozitele sunt garantate până la 100.000 de euro prin Schema Europeană de Garantare a Depozitelor. În luna iunie a acestui an, cardul Revolut poate fi adăugat și în Apple Pay.

Hotnews.ro a prezentat detalii despre ceea ce se poate face cu un astfel de cont, după o discuție cu reprezentanții Revolut în România. Astfel, în cazul relației cu autoritățile din țară care ar dori să cerceteze aspecte financiare ale clienților, Revolut nu are obligația să furnizeze informații despre posesorii conturilor.

„Autoritățile fiscale din Marea Britanie (Her Majesty’s Revenue and Customs – HMRC) primesc cerințe de la alte autorități competente, precum autoritățile române, iar Revolut cooperează întotdeauna cu HMRC de fiecare dată când sunt primite astfel de solicitări. Nu am primit nici o solicitare de la ANAF până acum și nici un cont Revolut nu a fost poprit”, a explicat compania.

Totuși, hotnews.ro a menționat că situația s-ar putea schimba în momentul în care mai mulți utilizatori și-ar vira salariul direct în contul Revolut.

Și această companie are însă mecanisme prin care clienții sunt obligați să declare veniturile pe care le au pentru a fi impozitate. „Este responsabilitatea utilizatorului să declare veniturile obținute și să plătească impozitul pe venit, dar și orice alte taxe aplicabile conform legii. Banii trebuie să fie raportați ca venituri și sunt supuși taxării. Revolut face demersuri pentru a verifica sursa fondurilor, când acest lucru este necesar”, a mai explicat compania.

Totodată, pentru sumele mari de bani, Revolut cere justificări.

„Justificarea sumelor mari de bani înseamnă furnizarea documentelor care arată că sursa fondurilor este legitimă. Asta înseamnă că utilizatorii trebuie să trimită fluturașii de salariu, contractele sau orice alte documente care arată că ei sunt beneficiarii dividendelor, contractelor de vânzare-cumpărare etc. Aceste documente sunt analizate de echipa noastră specializată în criminalitate financiară, iar timpul de soluționare depinde de claritatea documentelor furnizate. În anumite situații, Revolut este obligat să raporteze anumite cazuri individuale către agenții externe și să aștepte răspunsul acestora. Acest lucru se poate solda cu întârzieri într-un număr mic de cazuri. Suntem conștienți de impactul pe care suspendarea temporară a conturilor îl poate avea asupra utilizatorilor noștri și lucrăm în permanență pentru a debloca rapid conturile acestora, în cazurile în care acest lucru este posibil”, a explicat compania.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button