Cum VOR FUNCȚIONA terasele după data de 1 iunie?!…
Din câte se preconizează, terasele restaurantelor din România se vor (re)deschide după data de 1 iunie, din cauza pandemiei de coronavirus, însă vor fi măsuri speciale.
„Suntem, astăzi, într-o poziţie de sendviş între două puteri ale statului – Parlamentul şi Guvernul -, sperăm ca această situaţie de incertitudine să se finalizeze până la sfârşitul săptămânii. Nu este normal ca o industrie ca a noastră, atât de importantă pentru România, să stea într-o situaţie de nepredictibilitate aşa cum este acum”, a declarat, potrivit mediafax.ro, Dragoş Petrescu, fondatorul grupului City Grill.
Proprietarii care vor deschide terasele de la începutul lunii viitoare iau în calcul măştile de protecţie, măsurarea temperaturii şi distanţarea meselor, Petrescu relatând potrivit sursei citate: „Un număr de o persoană la fiecare masă, maximum doi metri între mese, maximum 200 de persoane pentru prima fază, primele două săptămâni, ca etapă de probă în deschiderea industriei”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.