Cum schimbă Inteligența Artificială piața muncii și ce înseamnă asta pentru angajații din Brașov

Piața muncii – şi din Braşov – trece printr-o reconfigurare profundă, iar modul în care companiile își organizează activitatea și selectează candidații este dictat tot mai mult de adoptarea Inteligenței Artificiale (IA). Un raport al companiei de consultanță PwC arată că impactul tehnologiei nu mai este un scenariu de viitor, ci o realitate care resetează cerințele profesionale, polarizează salariile și schimbă regulile de angajare chiar și pentru pozițiile de început de carieră.
Muncă de birou versus muncă fizică: Cine este cel mai expus?
Conform datelor din raportul PwC, analiza celor 382 de ocupații din nomenclatorul internațional arată că peste jumătate (201) au o expunere ridicată la IA. Scorul a fost stabilit în funcție de numărul de sarcini care pot fi automatizate partial sau total.
Cei mai expuși sunt angajații din sectoarele bazate pe efort cognitiv și muncă analitică:
- Sectorul financiar: analiști, contabili, brokeri, manageri financiari și ofițeri de credite.
- Servicii profesionale: drept/avocatură, resurse umane, PR și comunicare.
- Tehnologie și educație: dezvoltatori software, ingineri, arhitecți, cercetători și profesori.
La polul opus, profesiile care implică muncă fizică sau abilități emoționale complexe rămân cele mai puțin expuse automatizării.
Două efecte majore: Profesionalizarea și Democratizarea muncii
Analiza PwC scoate la iveală un fenomen interesant: IA nu afectează toate profesiile în același mod, ci le împarte în două mari categorii:
- Ocupațiile profesionalizate de IA: Tehnologia preia rutina și sarcinile administrative, ridicând pragul de intrare pentru angajați. Rămân esențiale expertiza înaltă, discernământul și relaționarea. Exemplu: Recrutorul nu mai pierde timpul triind CV-uri (sarcină preluată de IA), ci se concentrează pe interviuri și negociere. Aici intră managerii de vânzări, PR-ii, inginerii sau farmaciștii.
- Ocupațiile democratizate de IA: Tehnologia preia o parte din sarcinile complexe, scăzând bariera de intrare pe postul respectiv. Exemplu: Într-un depozit, IA gestionează stocurile, iar angajatului îi rămâne manipularea mărfii. În această categorie intră jurnaliștii, tehnicienii web, dar și unii contabili sau avocați.
Deși două treimi din joburile expuse sunt democratizate, ofertele pentru locurile de muncă profesionalizate cresc de două ori mai repede, semnalând că angajatorii caută specialiști capabili să multiplice rezultatele oferite de tehnologie.
Salarii mai mari și cerințe de seniori pentru debutanți
Diferența dintre cele două categorii se reflectă direct în venituri. Potrivit PwC, veniturile pentru ocupațiile profesionalizate au crescut cu 37% față de 2021 (comparativ cu 26% în cazul celor democratizate). Printre domeniile cu cele mai mari creșteri salariale globale se numără managerii de R&D (+81%), chimiștii (+63%), fizicienii (+56%) și psihologii (+53%).
De asemenea, raportul evidențiază o presiune tot mai mare pe tinerii aflați la început de drum:
Rolurile de juniori în ocupațiile expuse la IA au o probabilitate de 7 ori mai mare să ceară abilități de seniorat (leadership, gândire strategică, decizii bazate pe date) comparativ cu domeniile neexpuse.
Cât valorează să știi să folosești IA?
Cerința de competențe IA a încetat să mai fie o nișă. Doar între 2024 și 2025, cererea de specialiști IA a crescut cu 69% la nivel global.
În plus, raportul publicat de PwC subliniază că angajații care știu să utilizeze instrumente de IA în activitatea zilnică sunt răsplătiți generos. Diferențele salariale pentru posturile care cer abilități de utilizare a IA ajung la:
- +88% în Vânzări
- +87% în Relații cu clienții
- +75% în domeniul Juridic
- +50% în Finanțe
- +28% în IT (unde aceste competențe sunt deja la ordinea zilei)
Ce înseamnă acest lucru pentru piața muncii din Brașov?
Pentru un județ precum Brașovul, aflat într-o expansiune puternică pe sectoarele IT, inginerie, servicii financiare și industrie, concluziile raportului reprezintă un semnal clar.
Pentru candidați, rețeta succesului devine dublă: stăpânirea instrumentelor digitale de IA combinată cu dezvoltarea abilităților profund umane – creativitatea, logica, empatia și capacitatea de luare a deciziilor complexe. De cealaltă parte, companiile locale și autoritățile sunt puse în fața unei provocări uriașe: investiția masivă în educație și recalificare, fără de care riscăm ca o mare parte din forța de muncă să rămână în urmă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





