Economic

Cristian Popa (BNR): Până la finalul anului, România va avea tehnologia necesară tipăririi bancnotelor euro

România avea, până la sfârşitul acestui an, tehnologie necesară tipăririi bancnotelor euro, după cum a declarat Cristian Popa, preşedinte al Comisiei de numismatică din Banca Naţională a României şi membru al Consiliului de administraţie al băncii.

„În ceea ce priveşte procesul de aderare la zona euro, suntem bucuroşi să informăm publicul că regiile aflate în coordonarea Băncii Naţionale a României, RA Imprimeria BNR şi RA Monetăria Statului, înregistrează progrese majore în dezvoltarea capacităţilor tehnice de imprimare a biletelor de bancă, respectiv de batere a monedei euro.

Imprimeria BNR s-a pregătit constant pentru momentul trecerii/tipăririi bancnotelor euro, iar la sfârşitul acestui an, în urma unor investiţii ample, vom bifa un obiectiv important al acestui proces: vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară, ceea ce nu-i puţin. Din punct de vedere tehnic, vom avea capacitatea de imprimare a biletelor de bancă euro, la standardele foarte înalte cerute de Banca Centrală Europeană.

La rândul său, Monetăria Statului deţine infrastructura tehnologică şi competenţele profesionale necesare pentru desfăşurarea activităţilor de producţie a monedei euro, în conformitate cu cerinţele şi standardele impuse de autoritatea monetară europeană”, a spus Cristian Popa, potrivit Agerpres.

„Desigur, producţia efectivă va fi condiţionată de obţinerea acreditărilor necesare şi de evoluţii pozitive în procesul general de aderare, proces ce trebuie să amintesc că are, de asemenea, printre altele, precondiţia de îndeplinire a criteriilor de la Maastricht, unde mai sunt necesare progrese substanţiale. În ceea ce priveşte designul, monedele euro au o faţă comună, valabilă pentru toate statele membre şi una specifică ţării. Ce vă pot spune la acest moment este că vom urma şi respecta toate recomandările şi cerinţele Băncii Centrale Europene (BCE) atunci când vom ajunge la alegerea designului pentru faţa specifică.

Spre deosebire de monedele euro, bancnotele euro nu au o faţă naţională, care să indice de unde provin. Banca Centrală Europeană are în derulare în prezent un proces de reproiectare a bancnotelor euro, propunându-şi, de asemenea, ca bancnotele euro să devină mai durabile şi mai prietenoase cu mediul. Luna trecută, BCE a lansat chiar un concurs public pentru grafica viitoarelor bancnote euro.

Consiliul guvernatorilor BCE a selectat deja două teme posibile pentru viitoarele bancnote euro, după consultarea experţilor şi a publicului. Aceste teme sunt: «Cultura europeană», axată pe spaţiile culturale comune şi o serie de personalităţi europene şi «Râuri şi păsări»”, a mai spus Cristian Popa, fiind citat de dcnews.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button