Economic

Consultanţii spun că aşteaptă „cu sufletul la gură” explicaţii din partea Guvernului despre aplicarea Ordonanţei 114

 

Consultanţii aşteaptă cu „sufletul la gură” explicaţii din partea autorităţilor referitoare la modul de aplicare a Ordonanţei 114/2018.

„Îmi aduceam aminte cu oarecare amuzament de faptul că scriam articole, prin februarie 2018, şi spuneam că ne aşteptăm ca în 2018 o să fie totuşi mai calm. După un început viforos o să avem o perioadă de timp de a digera mutarea de contribuţii, split TVA şi alte probleme apărute, dar discutate din timp şi oarecum cu efecte anticipate. Şi această privinţă a fost corectă până în 28 decembrie când am realizat că am primit ca de obicei un cadou de Crăciun foarte interesant din partea Guvernului care nu ne-a dat pace de atunci. Şi după cum ştiţi foarte bine povestea nu se termină aici. Mai sunt şi alte măsuri, mai sunt şi alte probleme de lămurit. Probabil sunt mai multe probleme decât clarităţi în mediul actual fiscal. Aşteptăm cu sufletul la gură, dacă pot să mă exprim aşa, explicaţii din partea Guvernului legat de felul cum exact o să fie aplicată Ordonanţa 114”, a declarat Alex Milcev, liderul Departamentului de asistenţă fiscală şi juridică şi partener EY România, la o conferinţă pe probleme de fiscalitate.

Oficialul a arătat că, în perioada următoare, vor exista o serie de întrebări referitoare la cum poate să fie aplicat proiectul care a apărut acum în legislaţie.

„Cu toţii încă încercăm să ne obişnuim cu existenţa Ordonanţei de urgenţă 114. În ultimele 24 – 48 de ore, probabil v-aţi preocupat citind încă 69 de pagini de modificări la Codul Fiscal, de data asta în draft. Citim în fiecare zi şi poate chiar de câteva ori pe zi în presă legat de afirmaţiile reprezentanţilor Guvernului şi nu numai, legat de alte modificări ale fiscalităţii care afectează anumite industrii, anumite sectoare. Unele modificări ne afectează pe noi toţi şi ca afaceri româneşti, cu capital român şi cu capital străin, angajatori şi angajaţi deopotrivă. Avem mai multe teme de discutat azi şi probabil dacă am încerca să conturăm ca un laitmotiv a ceea ce se întâmplă astăzi în România, cuvintele predictibilitate şi stabilitate fiscală sunt mai actuale ca niciodată”, a explicat Alex Milcev.

Ordonanţa de Urgenţă 114/29 decembrie 2018 instituie taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom. De asemenea, Guvernul a decis impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%; scăderea cu 3,75% a contribuţiei de asigurări sociale pentru angajaţii din sectorul construcţiilor până în 2028, precum şi creşterea salariului minim brut la 3.000 de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button