Economic

Consiliul Economic şi Social ar trebui să fie printre entităţile îndreptăţite să atace direct OUG la CCR

 

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNPIMMR) consideră că printre entităţile îndreptăţite să atace direct Ordonanţele de Urgenţă la Curtea Constituţională ar trebui să se afle Consiliul Economic şi Social, instituţie constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional, precum şi organizaţiile patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, în calitatea lor de parteneri sociali interesaţi în domeniul relaţiilor industriale.

„Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNPIMMR), interesat în asigurarea unui mediu de afaceri predictibil şi a unui cadru legislativ stabil, care să nu creeze disfuncţionalităţi majore în activitatea companiilor care îşi desfăşoară activitatea în România, în special asupra IMM-urilor, exprimă necesitatea pentru implementarea efectelor referendumului convocat în data de 26 mai 2019, referitor la extinderea dreptului de a ataca Ordonanţele de Urgenţă direct la Curtea Constituţională”, se arată în comunicatul de presă al CNPIMMR.

În prezent, conform art. 146 lit. d) din Constituţia României, în privinţa Ordonanţelor doar Avocatul Poporului poate ridica direct excepţia de neconstituţionalitate, independent de orice conflict juridic concret din faţa unei instanţe judecătoreşti.

Totodată, CNIPMMR consideră utilă extinderea dreptului de a ataca Ordonanţele de Urgenţă direct la Curtea Constituţională şi la alte domenii, respectiv fiscal şi economic, având în vedere practica Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă cu impact negativ major asupra activităţii agenţilor economici, fără consultarea acestora.

Un exemplu reprezentativ este OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, prin care s-au introdus măsuri cu consecinţe dezastruoase în economie: suprataxarea băncilor în funcţie de creşterea ROBOR, suprataxarea companiilor din energie cu 2% pe cifra de afaceri și suprataxarea companiilor din telecomunicaţii cu 3% pe cifra de afaceri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button