Consiliul Concurenţei va lansa în dezbatere publică prima variantă a recomandărilor pe piaţa de carburanţi
Consiliul Concurenţei va lansa în dezbatere publică, în luna aprilie, prima variantă a recomandărilor pe piaţa de carburanţi.
„În câteva săptămâni, în aprilie, ieşim cu prima variantă a recomandărilor noastre pe piaţa de carburanţi. O să fie pusă în dezbatere publică. Vedem ce reacţii primim şi la sfârşit când avem o opinie formulată vom transmite spre Guvern şi o să-i sprijinim să transpună cât mai mult din recomandările noastre. Monitorul preţurilor până la sfârşitul lunii iunie va fi funcţional. Avem bani în buget, iar achiziţiile sunt făcute. Deci, proiectul va fi implementat până la sfârşitul lunii iunie”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, la Antena 3.
România are la pompă unele dintre cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană (UE), iar aceasta pentru că plăteşte taxe mai mici decât în UE. Preţurile variază în funcţie de preţul barilului, iar dacă preţul barilulul trece de nivelul de 60 de dolari, impactul va fi inevitabil.
„Unde e problema, care e greu de tratat în România, este faptul că avem o companie care este foarte mare. Are undeva la jumătate din vânzări şi inevitabil un jucător atât de mare dă tonul. Ideea este cum îl fac pe jucătorul acesta să nu mai fie atât de influent cumva. O idee ar fi cum să facem să fie mai mic. Ca să fie mai mic, acesta este una dintre idei, hai să ne asigurăm atunci când construim autostrăzi, că nu o să fie o singură companie care va domnia autostrada respectivă. Să fie mai mult de două. Avem 6 operatori mari. Să-i vedem pe majoritatea dintre ei pe autostradă. Aceasta va fi una dintre recomandări. În acelaşi timp vrem să facem mai uşor pentru clienţi să afle preţurile, tocmai pentru ca să stimulăm competiţia prin preţ. Imensă nu poate să fie”, a arătat oficialul.
Preţul carburanţilor fără taxe în România a continuat să fie mai mare decât media UE, iar în cazul benzinei, scumpirea din ultima lună a fost de două ori mai mare faţă de cea de la nivelul întregii Uniuni Europene, potrivit datelor publicaţiei Oil Bulletin a Comisiei Europene. În prima săptămână din martie, în România, benzina costa, fără taxe, 0,525 euro pe litru, iar media UE este de 0,509 euro pe litru. În ceea ce priveşte motorina, preţul ajungea la 0,621 euro pe litru, faţă de 0,611 euro pe litru cât este media UE.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.