Economic

COMUNICAT DE PRESĂ privind finalul proiectului „B.R.A.V.O -Anti-Bullying rezistă, acționăm cu voce și opoziție”

Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB) anunță finalizarea proiectului ”B.R.A.V.O -Anti-Bullying rezistă, acționăm cu voce și opoziție”, finanțat de către Primăria Municipiului Brașov, conform prevederilor Legii nr. 350/2005, în cadrul Programului de Finanțare Nerambursabilă al Primăriei Municipiului Brașov, având ca Domeniu de intervenție ”Copii și tineri”, Aria de interes ”Sănătate”.

Proiectul și-a propus să abordeze problematica și să prevină efectele bullyingului și a violenței în liceele afectate din Municipiul Brașov prin organizarea sesiunilor de informare și conștientizare, sensibilizarea tinerilor prin experiențe interactive oferite de “Tunelul Emoțiilor” (spațiu imersiv) cu privire la consecințele bullyingului, organizarea competițiilor de dezbateri pentru promovarea dialogului și identificarea soluțiilor pentru minim 1000 de elevi și tineri cu vârsta între 13-26 ani din Municipiul Brașov.

În cadrul activității transversale s-a urmărit asigurarea vizibilității proiectului (mediatizarea acțiunilor și evenimentelor organizate) și a finanțatorului cu respectarea Ghidului de identitate vizuală. Pe pagina de website a solicitantului și pe paginile de socializare ale solicitantului au fost prezentate și promovate detalii referitoare la titlu, obiective, rezultate, valoarea proiectului, finanțator, inclusiv logo-uri Autorității Finanțatoare, conform regulilor de identitate vizuală. Totodată, toate materialele tipărite sau online realizate în cadrul proiectului (adrese, invitații, comunicate, înregistrări video, resurse, etc) au respectat regulile Ghidului de Identitate Vizuală. La toate evenimentele organizate (sesiuni, ateliere) au fost postate afișele, după caz.

Obiectivele specifice ale proiectului:

Obiectivul specific 1 constă în informarea și conștientizarea a minim 1000 de copii și tineri cu privire la prevenirea și combaterea bullying-ului și a violenței în liceele brașovene cu cel mai mare grad de violență și bullying, conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Brașov, pe parcursul a 7 luni de implementare a proiectului.

Obiectivul specific 2 – Senzibilizarea a minim 250 de copii și tineri cu privire la bullying și violență, participanți la activitatea “Tunelul Emoțiilor”, prin oferirea unei experiențe multisenzoriale și realiste a emoțiilor asociate victimelor în diferite contexte, urmată de sesiuni de debriefing facilitate de experții proiectului și un psiholog, pe parcursul a 5 luni de implementare a proiectului.

Obiectivul specific 3 vizează organizarea a două competiții de dezbateri care au ca scop prevenirea și combaterea bullying-ului și violenței în școli și în comunitate prin stimularea dialogului și identificarea soluțiilor eficiente, cu participare a minimum 30 de elevi din 5 licee din Municipiul Brașov, în perioada iunie-noiembrie 2024.

Pentru îndeplinirea obiectivelor Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov a realizat în cadrul proiectului:

  • 1 Campanie de conștientizare online
  • 1 cont de proiect pe două rețele de socializare     
  • Campanii de informare în licee
  • 12 sesiuni de informare și conștientizare cu privire la prevenirea și combaterea bullying-ului și a violenței în liceele brașovene
  • 21 Sesiuni/ateliere debriefing ”Tunelul emoțiilor”
  • 2 Competiții de dezbateri

Rezultate obținute:

– 750 copii și tineri cu vârste cuprinse între 16-26 ani care și-au crescut nivelul de informare        

– 1 ghid resurse și sfaturi practice cu tematica bullying-ului pentru elevi și cadre didactice

– 2 conturi de proiect pe rețelele de socializare

– 290 copii și tineri cu vârsta 13-26 ani din Municipiul Brașov participanți ai sesiunilor de informare și conștientizare cu privire la prevenirea și combaterea bullying-ului și a violenței în liceele brașovene

–  308 copii și tineri cu vârsta 13-26 ani din Municipiul Brașov participanți ai sesiunilor/atelierelor de debriefing  în cadrul ”Tunelul emoțiilor”

– 30 de elevi participanți și implicați la competițiile debate   

Valoarea totală a proiectului este de: 195.057,00 ron, din care din care 174.852,00 ron finanțare nerambursabilă oferită de către Primăria Municipiului Brașov

Durata proiectului: 7 luni

Data începerii proiectului: 08.05.2024

Data finalizării proiectului: 20.11.2024

Prin intermediul acțiunilor și rezultatelor, proiectul a vizat combaterea fenomenului de bullying. Acest lucru s-a încadrat în obiectivul domeniului ”Copii și tineri”, în cadrul ariei de intervenție ”Sănătate”, prin implicarea și participarea activă a copiilor și tinerilor în procesul de educație privind sănătatea și promovarea unui mediu sănătos, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din Municipiul Brașov.

Informații suplimentare se pot obține de la Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Brașov, str. Institutului, nr. 35, Brașov, tel. +4 0268/47.05.05; +4 0268/47.05.06. fax. +4 0268/47.05.04, e-mail: contact@addjb.ro, pagina facebook – BRAVO Antibullying Brasov sau de pe pagina web www.addjb.ro.

| MyTex.ro
COMUNICAT DE PRESĂ privind finalul proiectului „B.R.A.V.O -Anti-Bullying rezistă, acționăm cu voce și opoziție” 12


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button